Berea „Chișinău” și-a marcat ziua de naștere. S-a întâmplat săptămâna trecută într-un local din Capitală. La eveniment au fost invitați artiști, interpreți, bloggeri și cei mai apropiați prieteni.
În timpul serii, odată cu împlinirea a 139 de ani ai berii Chișinău, compania Efes Vitanta a lansat și versiunea nefiltrată a acesteia.
Oaspeții serii au avut ocazia să revadă prieteni dragi, să cânte la karaoke, să participe la concursuri pentru a câștiga bere și să se delecteze cu noul membru de familie - Chișinău nefiltrată.
Evenimentul a durat până seara târziu, timp în care au curs zeci de litri de bere. Și-au marcat prezența la cântat și veselit reprezentanți ai FurioSnails, Alternosfera, Mihai Teodor, FlavyDeejay, dar și alții.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu